„Vaccinare și testare pentru învățare!” - #ÎntoarcereaLaȘcoală
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Inspectoratul Școlar Județean Galați organizează astăzi, 22 aprilie 2021, o dezbatere cu acest titlu, în vederea an…
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Inspectoratul Școlar Județean Galați organizează astăzi, 22 aprilie 2021, o dezbatere cu acest titlu, în vederea an…
Printre cele 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcției medicale a MApN, trimise în teritoriu pentru deservirea zonelor greu accesibile, s…
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei Maria Ştefania Manea a declarat că 50% dintre angajații dinsistemul de învăţământ, adică mai mult…
Dacă în urmă cu două luni, la nivelul întregii țări, mai puțin de jumătate dintre profesori erau de acord să se imunizeze, acum procentul celor care s-au vaccin…
Secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a declarat, miercuri, că una dintre cele mai mari probleme este lipsa c…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, marți, că vaccinarea este un act voluntar, dar și de responsabilitate, fiind singura soluție pentru încheierea…
De astăzi, starea de alertă se prelungeşte în toată ţara cu alte 30 de zile, până pe 12 mai. La jumătatea lunii mai, România va împlini un an de stare de alertă…
Prefectura a anunțat săptămâna trecută că, pentru noua etapă de imunizare, din această săptămână, vor mai fi disponibile încă patru noi centre de vaccinare cu c…
La 11 aprilie este marcată, anual, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson , pentru a creşte gradul de informare cu privire la această boală şi a evide…